Monotonia efemerității

  Copacii au abordat un nou început,
  Își inlătură frunzele,
  Ce erau la un moment dat
  Niște amici discreți și confidenți,
  Acum reprezentând doar
  Niște prieteni ce nu merită decât dispreț.
  Renunță la frumusețea creată,
  Copacii, cuprinși de nevoia explorării,
  Se dezbracă de suprafață
  Și meditează tăcut,
  Fiind foarte siguri pe ei,
  Urmând parcusul acestui nesfârșit succes,
  Așteptând o legare de noi prietenii efemere.

  Universul mimează surpriza,
  Identificând acest ritual straniu,
  Puțin cam forțat,
  Dar totodată se bucură în surdină,
  De faptul că, deși este puțin cam crud,
  Se va relua in timpul fiecărui început.